in acetst comentariu ma leg si de titlu postarii anterioare : capul plecat (aici intr-o carte) sabia nu-l taie, pentru ca devine mai intelept astfel incat nu va fi nevoit sa ajunga in situatia de a se inclina.
Mi-ar place sa retraiesc vremurile in care cartile aveau preturi accesibile, asa fel incat sa-mi mai permit sa cumpar, la o vizita in librarie, nu o plasa de carti, ci, macar, doua-trei.
tocmai saptamana trecuta am constatat ca multe carti au ajuns la nivel de 2paini, la targuri sau la reducerile din librarii. din fericire, cultura redevine accesibila :)
Salut Se-cret ! Spre deosebire de ceilalţi eu am gândit ,la prima vedere , că în pungă e mâncare iar omuleţul are în mână cartea de bucate şi nu sunt gurmand şi doar scria pe pungă Humanitas . Oricum o pot asocia cu "hrana sufletului cititul" şi tot m-am scos găsindu-mi scuză .
Cate plase din astea am si eu, dar nu vreau sa ma laud :D M-am tot intrebat cat de reprezentativ este acets logo pentru Humanitas, mie personal nu mi se pare unul foarte reusit, dar ma rog...
La Oradea,pe Corso,la aceasta librarie imi lasam eu cei 100 euro primiti de la Guvern pentru carti.Intram cu baietii,2 si cu nepotii tot 2 si fiecare putea sa-si aleaga cartea dorita,indiferent de pret.Pentru cel mic(Stefan)alegeam eu o carte.S-au dus si acele vremuri.Acum intru doar sa mai vad ce apare,dar si asa destul de rar.
Ce fain! Și ce coincidență :) Chiar zilele astea, când au venit ai mei în vizită la mine din România, mi-au adus o carte cadou de la o prietenă, exact într-o punguță ca asta și mi-a plăcut tare mult ideea :) Te pupez!
Am urmărit evenimentele de la tine și m-am bucurat pentru ocazia primită de a fi cu părinții tăi.Bine că a fost așa și îți doresc momente minunate cu ai tăi.Gânduri bune.
Reveria naturii / Paleta primăverii
-
În fiecare zi, pare că mâna delicată a primăverii adaugă o nouă pată de
culoare în grădina mea.
Capetele delicate ale florilor se înalță cu grație dintre fr...
Chifle de primăvară cu un twist delicios
-
Brunchul are adesea un vibe relaxat și mai informal, iar aceste chifle de
primăvară se potrivesc tare bine cu această atmosferă. Sunt ușor de mâncat
și sun...
MINA Cluj – The Immersive Show
-
La MINA Cluj Teme: O călătorie imersivă în lumea geniului universal al
Renașterii, Leonardo da Vinci! Si a dinozaurilor! Și a femeilor celebre
care au schi...
”Până la capătul pământului”, de David Grossman
-
„Ce am făcut?
L-am dus pe Ofer la război.
Eu însămi l-am condus la război.
Și dacă se va întâmpla ceva?
Dacă asta a fost ultima dată când l-am atins?
Cu...
Fragment din romanul “Zi” de Michael Cunningham
-
Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Zi de Michael
Cunningham, tradus din limba engleză de Mihaela Ghiță, publicat în colecția
„Biblioteca P...
-
*Alegerea Guvernului din Curtea lui Nea Gică*
După o campanie plină de promisiuni, Bobiță Ciolanescu a fost ales
președinte în unanimitate (mai ales p...
Epilog
-
Motanul Grişka şi pisuca Ziţa/Chiţa/Chiţurina îşi vor păstra în sufletul
meu, pentru totdeauna, câte un loc numai şi numai al lor. Dar laptopului
nu-i plăc...
Cugetările motanului Pandalie – 16 – Speranţa
-
Speranţa, drăgălaşilor, e o legendară ibovnică amăgitoare. Ştie cum să te
strângă în braţe înfăţişându-ţi imposibilul şi neverosimilul într-o
deghizare de ...
Ultima poveste
-
Ar mai fi multe de spus, dar nu mai pot. Doar numele meu și a lui Tundi
sînt cele reale. Mi-au fost alături, cît au trăit mama și dl,director de la
liceu. ...
How the West Was Won (1962)
-
How the West Was Won e unul dintre ultimele filme epice produse de MGM.
Filmul prezintă saga unei familii care pleacă spre Vest în perioada anilor
1959. ...
Trik Cara Bermain Mesin Slot Joker123 Bagi Pemula
-
Seperti yang sudah kita ketahui, Game slot online joker123 tidak mudah
untuk dimenangkan., Apalagi untuk kamu yang masih terhitung awam dalam
memainkan ...
-
Cu regret va anunt ca in data de 30 mai, tatal meu a murit in spital,
Robert Nicolaescu a decedat din pricina infectarii cu coronavirus. La
spital, cat tim...
De Dragobete
-
Azi sarbatorim Dragobetele si ma bucur ca e asa, chiar daca aceasta
sarbatoare nu are (inca) amploarea lui Valentine's Day...
Am ales pentru voi cateva ve...
Recomandările lunii ianuarie
-
Vremea calda de afara ne îndeamnă să privim către primăvara, către luna
iubirii care se apropie cu pasi repezi. Pentru noile achiziții de carte, am
ales ...
am si eu o mandrie
-
Cei care ma cunosc stiu ca am cazut de ani buni in patima cusutului, ca
m-am dedat pasiunii de a scoate la lumina camasi traditionale cu vechime,
ca de art...
Medalie cu aroma de crenvursti
-
M-am gândit că dacă l-aş fi lăsat să doarmă, ar fi putut să-şi înceapă
viaţa socială cu mentalitate de învins, aşa că l-am rostogolit din poală,
direct, s...
-
În treacăt! Văd că preocuparea audiovizuală, pentru specimene gen
criminalul din Caracal, crește. Specialiști consacrați, sunt invitați să
emită ipoteze...
Zilele copilăriei
-
Când eram copil, universul întreg era satul nostru, Cuzdrioara, aflat la 2
kilometri de Dej. Orice poveste mi-o imaginam pornind de acasă. Poate de
aceea, ...
Meloman pentru o zi
-
* Shania Twain născută sub numele de Eilleen Regina Edwards la data de
28 august 1965, este o cântăreață și textieră de origine canadiană. Ea a
devenit...
Ganduri
-
Ganduri
Visuri
Amestecate
Aruncate
Aruncate peste noi
Noi, intreg si totusi doi
Doi pe caile-ncurcate
Incurcate spre tot mai departe.
Departe
Fapte
Ecouri
Ta...
Hotarele Turzii - Valea Sărată
-
- hotarele Turzii - hotarul Valea Sărată
[guest post / postare preluată de pe Florentis]
Valea Sărată este un hotar situat în extravilanul municipiului Tur...
Adjust contrast of a pdf free
-
Closer to the eye of the shooter, this is because Preview is quite
literally applying a filter to each individual page of the PDF you are
saving. the proce...
când deschizi gura și se face curent
-
Cu Vladi încep o discuție dar nu știu niciodată până unde ajung cu ea.
Îi spuneam cât de repede pot depista romanii în mulțime. În replică îmi
zice că el po...
1 iunie
-
*Copile drag, de ziua ta,O lumea-ntreagă vineSă-ţi strige “La mulţi
ani"! *
*In această zi a copilăriei,*
*va doresc sănătate, o viaţă bună...
The Holocaust, miracles and revenge
-
Inițial publicat pe Inspiration from Zion: This is a Love Story:
On April 24th Israelis will commemorate Holocaust Memorial Day. This is
not the same date...
Eu sunt ceea ce gândesc
-
A fost de mult albastru, a fost și cer, a fost și viață. Eram un om vesel,
eram optimist! Pe vremuri îmi turnam ceru-n călimară retrăind amintiri. Pe
toate...
Surprize agreabile
-
Acum vreo doo zile, joi spre vineri mai ezact, pe la 4 dimineata, eram pe
deasupra Ethiopiei in drum spre Réunion. Caut un program de stiri pe TV si
aflu c...
Model Kamar Mandi Minimalis Terbaru
-
*Model Kamar Mandi Minimalis Terbaru*
Di setiap hunian dimana pun di dunia ini pasti terdapat kamar mandi. Hal
ini dikarenakan kamar mandi adalah sesuatu...
Din alte vremuri
-
Scriam, cu vreo trei ani în urmă: Poate că lui Radu Cerghizan i s-ar
potrivi mai bine sintagma Radu de Turda decât cea pe care o folosesc eu ca
titlu al ac...
Petiție adresată Ministrului Culturii
-
Originally posted on Despre arheologie şi patrimoniu:
? Către, Ministrul Culturii, d-na Corina Șuteu Spre știință: Ministerul
pentru Consultare Publică ș...
Din nou, … azi
-
Topul din 26 aprilie 2016, de la zelist, cuprinde 90.843 de bloguri din
blogosfera românească. Blogurile noastre sunt clasate, astfel: 914
zamfirpop.word...
să aveți o primăVARĂ..
-
Da, știu
azi postăm flori, urări, gînduri frumoase
culori :)
ORI, putem să facem o excepție alegînd,
întîmplări
Una madre es una madre ... ;)
Posted by Ca...
Rezerva
-
Câţiva ani, am evoluat ca rezervă la Laminorul Nădrag. Frecam banca şi-i
mai distram pe băieţi. Suporterii m-au întrebat la birt: – Tu nu joci
niciodată? –...
Momentan nu activez pe blog, dar …
-
Momentan nu activez pe blog, dar pot fi găsită pe facebook:
https://www.facebook.com/colectiecutiichibrituri/ Postat în:Diverse
(re)capitulare~Ω
-
în 2009 e doar pentru mine& memoria mea selectivă:) poate o să mă ocolească
uitarea ori poate o să uit programat azi un ou mîine toți boii care trăgeau
la ...
2015 in review
-
The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2015 annual report for
this blog. Here’s an excerpt: A San Francisco cable car holds 60 people.
This blog...
2015 in review
-
The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2015 annual report for
this blog. Here’s an excerpt: A San Francisco cable car holds 60 people.
This blog...
Noi
-
Topul din 21 iulie 2015, de la zelist, cuprinde 88.532 de bloguri din
blogosfera românească. Blogurile noastre sunt clasate, astfel: 949
zamfirpop.wordpr...
O parte din tine
-
Sunt lucruri pe care nu le poti lasa deoparte tocmai pentru ca acele
lucruri sunt o parte din tine. Si fara ele probabil ca n-ai avea sens… De
fapt… se spu...
What Guests Want to Know
-
It’s no surprise that location is everything for guests who book an WP
Rentals. But what was surprising for us was the conundrum this topic
created in our ...
Colierul de turcoaze (1985)
-
În scopul declanşării unui conflict diplomatic împuternicitul băncilor
vieneze e răpit, împreună cu fiica sa, în timp ce se îndrepta spre
Bucureşti. Con...
Animaţie în bârlog
-
In bârlog adăpostiţi, Somn adânc au încă urşii Şi visează
fericiţi, Că au înflorit caişii. Deodat-o rază caldă Se strecoară în
bârlog, Gâdilând l...
Administraţia publică şi personalitatea multiplă
-
De câţiva ani buni lucrez în administraţia publică. Aia centrală, atât din
punct de vedere al clasificării din legislaţia de profil cât şi din cel al
ampla...
The Park Tower in London Knightsbridge to enjoy
-
Many tourists seeking the ability to enjoy an excellent stay London think
of looking so attractive and elegant hotels such as The Park Tower
Knightsbridge...
La Budapesta, la Festivalul de carte
-
Am fost și anul trecut și m-a dezamăgit absența oricărei forme de viață la
standul românesc. Anul acesta, a fost o surpriză plăcută - culoare,
diversitate,...
Eu și Moș Crăciun
-
Năbădăiosu` începu din timp să îşi pună pe hărtie dorinţele ce le va
trimite moşului printr-o scrisorică. Cel mai mult îşi dorea tot soiul de
jucării, dar ...
Fotografia Subacvatica
-
Am cautat si am gasit cea mai buna fotografie subacvatica. Autoarea este
Ximena Olds. In imagine este un melc de mare (2,5cm) cu capul scut care se
odihnes...
Cool Designs In Small Spaces
-
Good designs for living in small apartments and how to make the most out of
it
As people migrate to *smaller spaces*, *good design* helps a lot.
This is ...
Pe Ceahlau cu Miruna
-
Am fost pe Ceahlau! Cu Miruna! Fix cand implinea 1 an si 4 luni!
Asa ca merita povestit.
Am plecat, astfel, din Iasi, intr-o frumoasa diminea...
Plimbare de Rusalii
-
Duminica, am decis pe la prânz să plecăm la o plimbare de o zi. Dar
plimbarea s-a transformat într-una de două zile, cu itinerariu ales pe loc,
ad-hoc. Am ...
Cultura catinei albe
-
Cu gandul ca cititorii mei ar putea fi interesati de acest subiect,va
relatez despre cultura catinei albe,particularitati de crestere si
functionare,precum...
Ce i-a lăsat Octavian Paler Adelei
-
Amintiri, speranţe, vise! Cărţile lui Octavian Paler, sunt dintre acelea
care nu se mulţumesc să ramâna pe rafturi… ele pătrund în mintea noastra,
ne model...
Cata cultura generala se poate ascunde intr-o punga? he he!
RăspundețiȘtergereSeara minunata!
Ma intreb ce carti ai cumparat?!
RăspundețiȘtergereHappy Ww!
Super ideea! :)
RăspundețiȘtergereLa o adica, citim si-n picioare, ce mai conteaza?... :)
RăspundețiȘtergereNoa serbus.
RăspundețiȘtergereCe concentrat eşti în a citi acea carte "furată" de la Humanitas.
Trebuie sa vorbim cu Liiceanu sa schimbe logo-ul: adica asa ajungi daca citesti? Nu-i prea încurajator!
RăspundețiȘtergereeee...da...conteaza si ce este pe punga si ce gasim in punga :)
RăspundețiȘtergereEditura Humanitas si omuletul lui Gopo :))
RăspundețiȘtergereNoapte buna! Happy WW!
in acetst comentariu ma leg si de titlu postarii anterioare : capul plecat (aici intr-o carte) sabia nu-l taie, pentru ca devine mai intelept astfel incat nu va fi nevoit sa ajunga in situatia de a se inclina.
RăspundețiȘtergereMi-ar place sa retraiesc vremurile in care cartile aveau preturi accesibile, asa fel incat sa-mi mai permit sa cumpar, la o vizita in librarie, nu o plasa de carti, ci, macar, doua-trei.
RăspundețiȘtergereMultă,Tudor,foarte multă!O seară minunată și ție.
RăspundețiȘtergereNu mai știu,Alicee,că este veche :)))
RăspundețiȘtergereSă ai o miercure minunată!
O pungă,lunapatrata,plină de cărți,este o idee grea,dar bună:)))
RăspundețiȘtergereAdevărat Teo,important este să citești!!!
RăspundețiȘtergereServus abbilbal.Drept,aproape am trântit cu mine însămi de pământ,de preocupat ce eram cu cartea.
RăspundețiȘtergereȘi totuși,Dan, sunt lucruri mai rele în viață.Am auzit că „necititul” dăunează grav sănătății!!!
RăspundețiȘtergereContează,pandhora,contează ce este în pungă.Nu țin minte ce cărți erau în ea:)),era demult...
RăspundețiȘtergereA,CARMEN,nu știam că este omulețul lui Gopo!(trebuia să mă gândesc:(()
RăspundețiȘtergereNoapte bună CARMEN și un happy WW!
Dacă citește,Costin,și se „deșteaptă” nu ajunge la situații limită care îl pun în pericol să-și piardă capul!
RăspundețiȘtergereDa Dama fără camelii,este greu fără subsidiile statului acordate culturii.De obicei primele care se anulează în vreme de criză:(((,păcat!!!
RăspundețiȘtergereAi fost acasa?
RăspundețiȘtergereSa mai vii ca gasesti o gramada de carti.
Și eu păstrez punguța de la ultimul”Gaudeamus”!
RăspundețiȘtergerehttp://incertitudini2008.blogspot.com/2011/05/in-cautarea-armoniei-cosmice.html
O sacosa la Miercurea fara cuvinte? Hmmm, posibil candidat pentru categoria a 5 a.
RăspundețiȘtergereDacă punga e plină cu cărţi. lectură plăcută! :)
RăspundețiȘtergere(Nu mă pot conecta cu ID-ul de la wordpress.)
:) trebuie sa mai lucram la tinuta cititorului nostru
RăspundețiȘtergeretocmai saptamana trecuta am constatat ca multe carti au ajuns la nivel de 2paini, la targuri sau la reducerile din librarii. din fericire, cultura redevine accesibila :)
RăspundețiȘtergereSalut Se-cret !
RăspundețiȘtergereSpre deosebire de ceilalţi eu am gândit ,la prima vedere , că în pungă e mâncare iar omuleţul are în mână cartea de bucate şi nu sunt gurmand şi doar scria pe pungă Humanitas .
Oricum o pot asocia cu "hrana sufletului cititul" şi tot m-am scos găsindu-mi scuză .
ERATA
RăspundețiȘtergereLa Carmen este 18
Noa serbus !
am o colecţie d-astea de la H.
RăspundețiȘtergeremultă vreme am ignorat culoarea :)
acum nu 'mi-o mai permit':(
happy W.W.
Cate plase din astea am si eu, dar nu vreau sa ma laud :D M-am tot intrebat cat de reprezentativ este acets logo pentru Humanitas, mie personal nu mi se pare unul foarte reusit, dar ma rog...
RăspundețiȘtergereHappy WW !
RăspundețiȘtergereSuperbă punga!
RăspundețiȘtergereZi frumoasă îți doresc!
Eu as aseza in mâna omuletului un laptop. O seară frumoasă!
RăspundețiȘtergereMi-a adus aminte fugitiv de Gopo...
RăspundețiȘtergereCei de la Humanitas ar trebui sa fie incantati de reclama! Buna idee le dai! ;)
RăspundețiȘtergereLa Oradea,pe Corso,la aceasta librarie imi lasam eu cei 100 euro primiti de la Guvern pentru carti.Intram cu baietii,2 si cu nepotii tot 2 si fiecare putea sa-si aleaga cartea dorita,indiferent de pret.Pentru cel mic(Stefan)alegeam eu o carte.S-au dus si acele vremuri.Acum intru doar sa mai vad ce apare,dar si asa destul de rar.
RăspundețiȘtergereO sacosa cam mare pentru carti...
RăspundețiȘtergereKeep walking :)
RăspundețiȘtergereKeep reading...why not?
Fosile,n-am fost între '74 și'02 deloc.După aia am fost mai des.Știu că sunt cărți și că sunt f. bune și o parte chiar ajung aici!
RăspundețiȘtergereAm văzut căutările armoniilor cosmice,INCERTITUDINI.Este încurajatoare atitudinea!
RăspundețiȘtergereN-am avut noroc de Gaudeamus!
Minoki,sacoșa de Miercuri voia să spună fără cuvinte despre starea ei.Doldora!Doldora de carte!!!
RăspundețiȘtergereE plină,cu cărți,doldora,e punga!
RăspundețiȘtergereNu știu din ce cauză nu te poți conecta cu WP. regret.
Sophie,poate din cauza prețurilor cărților,este ținuta lui așa cum este :((!
RăspundețiȘtergereEste,redsky2010,o veste foarte înbucurătoare.Mă bucură mult.Eu sunt puțin „în afară” de aceste lucruri în țară,acum!
RăspundețiȘtergereȘi nu-i greu deloc să gândești astfel,SoriN. E „nebunia” cărților de bucate/gătit la mare modă peste tot.
RăspundețiȘtergereSalut SoriN!!!
Servus abbilbal.
RăspundețiȘtergereCARMEN este 18,adevărat,dar eu m-am alăturat cu o săptămână mai târziu!
Noroc!!!
CELLA,eu nu mai am colecția,că m-au dat gata spațiile de depozitare.Dar sunt altele...
RăspundețiȘtergereCuloarea este un alt capitol :(( trist!!!
Irina,logo-ul editurii Humanitas este poate „plasa” pe care a luat-o editura de la cei cu reclama!
RăspundețiȘtergereMulțumesc Nima!
RăspundețiȘtergereLa fel și ție.
Mulțumesc ELENA,și conținutul era superb!Și era doldora de conținut.
RăspundețiȘtergereO zi frumoasă și ție!
IULISA așa va fi sacoșa următoare a editurii Humanitas!
RăspundețiȘtergereO seară frumoasă și ție!!!
Adevărat,scaietina,seamănă într-adevăr cu omulețul lui Gopo.
RăspundețiȘtergereMirela,nu mi-au dat nici un ban reducere la cărțile cumpărate!Eu sper doar să nu se supere!!!
RăspundețiȘtergereDa,Angi,așa este,cultura și cărțile incluse în asta sunt primele care suferă în vreme de criză.Păcat :((
RăspundețiȘtergereLukluk,pe vremea aia,se puteau pune mai multe cărți într-o astfel de sacoșă!
RăspundețiȘtergereDa sophie,voi „keep-uiu” să le fac pe toate!
RăspundețiȘtergereChiar așa,de ce nu ?!
Aa este,Alice Georgiana,omul care aduce cartea!
RăspundețiȘtergereWoow... o sacoşă de cărţi. Sper că n-au nicio legătură cu portocaliul politic. :D
RăspundețiȘtergereFoarte sugestivă imagine! Un îndemn bun pentru a regăsi pasiunea lecturii.
RăspundețiȘtergereBuna seara, imi place fotografia si ceea ce semnifica ea. Simplu si de efect. O seara frumoasa. :)
RăspundețiȘtergereExact aceasta este intenția alexandrone!
RăspundețiȘtergereCarmen,NICIO LEGĂTURĂ :))parol!!!
RăspundețiȘtergerePură și simplu o traistă cu cărți!
Sărut mâna Lillee,bun venit pe blog.Mă bucur că îți place fotografia postată.
RăspundețiȘtergereÎți doresc în continuare o seară plăcută!
Ce fain! Și ce coincidență :) Chiar zilele astea, când au venit ai mei în vizită la mine din România, mi-au adus o carte cadou de la o prietenă, exact într-o punguță ca asta și mi-a plăcut tare mult ideea :) Te pupez!
RăspundețiȘtergereLa mine este editia 18 pentru ca este saptamâna 18 a acesui an :) Simplu, nu-i asa Abibal? :))
RăspundețiȘtergereAm urmărit evenimentele de la tine și m-am bucurat pentru ocazia primită de a fi cu părinții tăi.Bine că a fost așa și îți doresc momente minunate cu ai tăi.Gânduri bune.
RăspundețiȘtergereDa exact,CARMEN,eu am întrat în horă cu o săptămână întârziere :).
RăspundețiȘtergere